Căderea Zidului Berlinului: ce s-a întâmplat în noaptea care a schimbat Europa

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1989, locuitorii Berlinului de Est au trecut în număr mare în partea vestică a orașului, după peste 28 de ani în care Zidul Berlinului le restrânsese circulația. Cu puțin înainte de ora 19, Günter Schabowski, un membru al conducerii partidului comunist din Republica Democrată Germană (RDG), anunțase la televizor noi reguli de călătorie. Întrebat când intră în vigoare, a răspuns că, din câte știa, se aplicau imediat.

Mii de oameni s-au îndreptat spre punctele de trecere. Grănicerii primiseră vestea, dar nu și instrucțiuni care să le permită să deschidă frontiera. În jurul orei 23:30, la Bornholmer Straße, ofițerul Harald Jäger a oprit verificarea documentelor, iar bariera a fost ridicată. Oamenii au traversat podul pe jos, în timp ce berlinezii din vest îi întâmpinau de cealaltă parte.

Anunțul venise după luni de proteste și după plecarea a zeci de mii de est-germani prin alte țări. Oamenii cereau dreptul de a călători, iar mulți cereau și alegeri libere. Deschiderea frontierei le-a permis multor berlinezi să își revadă rudele și prietenii din vestul orașului chiar în aceeași seară. În lunile următoare au urmat alegeri în Germania de Est și negocieri care au dus la reunificarea Germaniei.

De ce a ajuns conducerea RDG să schimbe regulile de călătorie

Autoritățile est-germane au început să ridice zidul la 13 august 1961, pentru a opri plecarea populației spre vest. Berlinul de Vest, administrat de Statele Unite, Regatul Unit și Franța, se afla înconjurat de teritoriul RDG. Zidul și celelalte fortificații formau o frontieră de aproximativ 155 de kilometri în jurul său. Potrivit Fundației Zidului Berlinului, cel puțin 140 de persoane au murit la zid în împrejurări legate de regimul de frontieră.

În 1989, tot mai mulți cetățeni ai RDG au găsit alte căi de a ajunge în vest. În noaptea de 10 spre 11 septembrie, Ungaria le-a deschis frontiera cu Austria. Zeci de mii au plecat pe această rută. Alții au căutat o cale de ieșire prin Cehoslovacia, inclusiv la ambasada Germaniei de Vest din Praga.

În același timp, protestele din RDG au crescut. La 9 octombrie, aproximativ 70.000 de persoane au manifestat pașnic la Leipzig, iar forțele de ordine au rămas în rezervă. La 4 noiembrie, o mare demonstrație în Alexanderplatz, în Berlinul de Est, a adus în centrul atenției cererile pentru libertatea de exprimare și reforme politice.

La 6 noiembrie, conducerea RDG a publicat un proiect de lege privind călătoriile, care a fost criticat pentru restricțiile pe care le păstra. Textul a fost revizuit pe 9 noiembrie. Noua reglementare le permitea cetățenilor să solicite vize pentru vizite private fără să justifice motivul călătoriei sau să dovedească legături de familie. Autoritățile plănuiseră să difuzeze comunicatul în dimineața următoare, iar exemplarul primit de Schabowski nu menționa acest termen.

Ce s-a întâmplat la frontieră, oră cu oră

• Cu puțin înainte de ora 19, Schabowski a citit noile prevederi la o conferință de presă transmisă în direct. Când un jurnalist a întrebat când se aplică, oficialul și-a consultat foile și a răspuns că, din câte știa, măsura intra în vigoare „imediat, fără întârziere”. Reglementarea prevedea în continuare solicitarea unei vize, însă răspunsul a lăsat impresia că oamenii puteau trece granița chiar în acea seară.
• La 19:05, agenția Associated Press a transmis că RDG deschide frontiera. La ora 20, jurnalul de știri Tagesschau a preluat vestea. Primii berlinezi din est au ajuns la punctele de trecere, unde grănicerii le-au spus să revină a doua zi.
• În jurul orei 21:20, la Bornholmer Straße, grănicerii au lăsat câteva persoane să iasă, în încercarea de a reduce presiunea mulțimii. Le-au aplicat însă pe documente o ștampilă menită să le împiedice întoarcerea, fără să le spună. Când unii au vrut să revină acasă, au găsit trecerea blocată.
• La 22:42, jurnalul de seară al postului ARD anunța că punctele de trecere erau deschise. La Bornholmer Straße, bariera era încă jos. Mulțimea creștea, iar Harald Jäger, responsabil de controlul pașapoartelor, își suna superiorii pentru instrucțiuni.
• În jurul orei 23:30, Jäger a anunțat că oprește verificările și îi lasă pe oameni să treacă. Bariera a fost ridicată, iar mulțimea a traversat podul Bösebrücke spre Berlinul de Vest. Potrivit cronologiei publicate de administrația Berlinului, aproximativ 20.000 de persoane au trecut pe acolo în ora următoare. Și celelalte puncte de trecere din oraș s-au deschis în cursul nopții.

În vest, oamenii i-au întâmpinat pe cei care traversau podul. Unii veniseră doar să vadă dacă se putea trece și voiau să se întoarcă acasă în aceeași noapte. Tocmai această posibilitate, de a merge în vest pentru o vizită și de a reveni în est, a schimbat viața orașului.

De la deschiderea frontierei la reunificarea Germaniei

În săptămânile următoare au apărut noi puncte de trecere. La 22 decembrie 1989 a fost redeschisă trecerea de la Poarta Brandenburg, devenită unul dintre simbolurile reunificării. Între timp, oamenii desprindeau bucăți din zid pentru a le păstra. Demolarea oficială a început la 13 iunie 1990, pe Bernauer Straße, iar o mare parte a zidului din centrul orașului a fost îndepărtată până în noiembrie.

La 18 martie 1990, cetățenii RDG și-au ales pentru prima dată parlamentul prin alegeri libere. Rezultatul a dat forță partidelor care susțineau reunificarea. La 12 septembrie, cele două state germane și cele patru puteri aliate care aveau drepturi asupra Germaniei de după război au semnat Tratatul Doi plus Patru. Acesta a stabilit cadrul internațional pentru reunificare, care a avut loc la 3 octombrie 1990.

Pentru Europa, deschiderea zidului a fost unul dintre cele mai vizibile momente ale schimbărilor din 1989. În Polonia și Ungaria, transformările politice începuseră deja. În săptămânile următoare, protestele au accelerat căderea regimului comunist din Cehoslovacia, iar în decembrie a căzut și regimul Ceaușescu în România. Fiecare țară și-a urmat propriul drum, în timp ce împărțirea politică a continentului își pierdea forța.

La Berlin, efectul s-a simțit înainte de tratate și de demolare. Locuitorii au început să refacă legături de familie și de prietenie pe care frontiera le întrerupsese. Pentru mulți, prima schimbare a fost pur și simplu să poată trece podul și să se întoarcă acasă.